Anișoara Andoni, de 11 ani la Pluxee: „Am început cu Marketing și CSR, acum sunt HR Business Partner. Mereu am îmbrățișat oportunitățile și schimbarea.”
15 Mai 2023
Vrei să știi mai multe despre oamenii care dau suflet brandului Pluxee? Descoperă povestea captivantă a Anișoarei Andoni, un membru dedicat al echipei Pluxee timp de 11 ani. De la începutul său în departamentul de Marketing și CSR, până la rolul actual de HR Business Partner, Anișoara a abordat fiecare oportunitate și schimbare cu entuziasm și încredere. Explorează parcursul său impresionant și modul în care a abordat provocările profesionale și evoluția în cadrul companiei.
Anișoara Andoni este HR Business Partner în cadrul Pluxee România, pentru departamentele de Marketing și PMO, fiind responsabilă de alinierea obiectivelor de business cu oamenii din cele două echipe, prin atragerea și recrutarea talentelor, evaluarea performanței, stabilirea planurilor individuale de dezvoltare și creșterea angajamentului.
Parcursul Anișoarei în companie este unul lung și plin de oportunități, provocări și momente frumoase, așa cum chiar ea povestește. Când este întrebată despre cariera ei, primul lucru pe care îl menționează cu mândrie este faptul că face parte din echipa Pluxee și îi place ceea ce face zi de zi.
Este din Chișinău, a făcut facultatea în Budapesta, dar s-a stabilit în București pentru „primul ei job adevărat”: o poziție de Junior Specialist în departamentul de Marketing al echipei Pluxee.
Ani de satisfacții și de provocări profesionale alături de Pluxee
În urmă cu 11 ani, Anișoara se muta în România pentru că își dorea să lucreze într-o companie mare, unde să se poată dezvolta pe toate planurile.
În același timp, voia să continue să activeze într-un mediu similar cu cel în care studiase. „Îmi doream să continui într-un mediu internațional, caracterizat de diversitate, cu oameni din țări și culturi diferite, care vorbesc limbi diferite”, povestește Anișoara. Pluxee a fost un pas firesc și un mediu care i-a oferit exact ce își dorea.
Au urmat apoi, numeroase provocări, oportunități și satisfacții, exact așa cum și-a imaginat că va fi. Iar ea le-a îmbrățișat pe toate, cu încredere în forțele proprii și cu susținerea constantă a echipei. A crezut întotdeauna în impactul pozitiv pe care îl putea aduce în societate, alături de Pluxee.
Un parcurs profesional provocator
În primii ani, Anișoara a activat în departamentul de Marketing. Apoi, odată cu apariția noului rol de CSR (Corporate Social Responsibility), a acceptat provocarea de a se dezvolta într-o direcție nouă și a gestionat cu succes activitatea de responsabilitate socială a Pluxee în România, coordonând proiecte cu impact pozitiv la nivel de echipă, comunitate și mediu.
Ulterior, odată cu mutarea poziției în HR, Anișoara a preluat cu entuziasm responsabilitățile de comunicare internă și organizarea evenimentelor interne pentru întreaga echipă – momente de socializare și conectare cu colegii, workshop-uri tematice, întâlniri de business, activități de teambuilding și distracție.
În 2020, pentru Anișoara a început un nou capitol: a devenit HR Business Partner, o promovare deosebită care necesita noi competențe și cunoștințe din domeniul HR.
Oportunități la fiecare pas
Firea deschisă, mereu entuziastă și curioasă a Anișoarei poate fi observată cu ușurință atunci când vorbește despre traiectoria ei profesională. Ea a găsit, în cadrul Pluxee, mediul ideal, care i s-a potrivit ca o mănușă.
Aici a avut o mulțime de oportunități, după cum chiar ea le descrie. „Au fost niște ani plini de învățare, dezvoltare personală și creștere profesională... Deși nu aveam experiență pe toate palierele, am avut dorința și deschiderea de a încerca alte domenii și mi s-a oferit șansa de a mă dezvolta constant aici”, povestește Anișoara.
Schimbarea domeniului – provocatoare, în cel mai bun sens
Trecerea, de la Marketing la HR a fost, până acum, cea mai mare provocare din cariera Anişoarei. Spune că astfel de schimbări de rol îi sunt benefice, o ajută să se dezvolte și o învață să relaționeze. Nu exclude posibilitatea ca, dacă în perioada următoare, va apărea o nouă oportunitate în cadrul companiei, curiozitatea ei să o determine să exploreze acea direcție.
Momentan, însă, îi place mult ceea ce face, mai ales pentru că rolul ei actual îmbină resursele umane cu ceea ce Anișoara consideră că este super puterea ei: comunicarea. „Am o personalitate prietenoasă și capacitatea de a comunica eficient. Nu doar transmit mesajul, ci și ascult. Asta m-a ajutat de fiecare dată în carieră și în relațiile cu colegii”, zice ea.
Conexiunea și relația cu echipa, esențiale la Pluxee
Când a devenit HR Business Partner, echipa de Marketing era formată din șapte persoane. Datorită schimbării organizaţionale a departamentului şi necesitatea de a aduce noi competenţe în companie, Anișoara a recrutat, ulterior,colegii noi: „70% dintre oamenii din echipa de Marketing au fost recrutați de mine, deci am reușit să stabilesc cu ei o relație apropiată încă de la început”, spune ea.
În procesul de recrutare, Anișoara se concentrează mult și pe ideea de echipă și pe relațiile din cadrul acesteia. Atunci când intervievează un candidat, înafară de experiența și cunoștințele necesare, o interesează și competențele interpersonale. Ține foarte mult la felul acestuia de a comunica, la deschiderea și dorința de a se dezvolta, la potrivirea în echipa existentă, dar și conexiunea care se creează în timpul interviului.
Atunci când ești pasionat de munca ta, fiecare zi este o zi bună
Anișoara este cu adevărat pasionată de ceea ce face, dar și de mediul în care lucrează și care poartă, în mare măsură, amprenta ei, pentru că se regăsește în cultura organizației și împărtășește valorile acesteia. Îi este greu să spună cum arată ziua ideală, pentru că fiecare zi vine cu satisfacții și provocări, iar ea știe să se focuseze pe ceea ce contează pentru starea ei de bine.
Totuși, recunoaște ea, cel mai mult îi plac zilele în care se vede la birou cu colegii. „Povestim despre noi, despre proiectele în care suntem implicați, ne inspirăm, suntem mai puțin conectați la tehnologie și mai conectați unii cu alții”, spune Anișoara.
Ingredientul ei secret pentru o zi reușită este atitudinea pozitivă. „Îmi spun că o să reușesc să fac tot ce mi-am propus, apoi planific și prioritizez. Dar setarea într-o perspectivă pozitivă este cheia”, explică ea.
Cariera te poate inspira să fii mai bun
Pentru Anișoara, cariera la Pluxee este sursă de inspirație și pentru viața personală. Ceea ce învață și face la job, relațiile pe care le dezvoltă cu colegii, atitudinea și comportamentul pe care ea însăși le adoptă în mediul profesional – pe toate le duce și le valorifică acasă, în viața personală și de familie.
Spune că la Pluxee a învățat ce înseamnă cu adevărat să ai răbdare, a învățat că anumite rezultate se obțin cu muncă și timp și încearcă să transmită aceste lucruri și celor doi copii: să fie răbdători, să ia lucrurile treptat și să se bucure de fiecare moment.
Mai mult, Anișoara vede o legătură strânsă între misiunea organizației și misiunea ei, ca om de HR. Dacă misiunea Pluxee este cea de a îmbunătăți calitatea vieții oamenilor, misiunea ei este de a contribui la crearea unei experiențe personalizate și sustenabile colegilor la job și nu numai.
Iar pentru ea, asta înseamnă să dea mai departe grija și inspirația pe care ea le primește, la rândul său, de la Pluxee. „Compania mă susține prin programe de dezvoltare și beneficii care mă determină să fiu mai bună. Simt că Pluxee are grijă de mine și sunt inspirată, la rândul meu, să dau și eu mai departe această grijă către ceilalți”, încheie ea.