Schimbări legislative 2022: tichetele și voucherele vor fi emise exclusiv pe suport electronic
23 Decembrie 2021
Îți dorești un mod simplu de a le oferi angajaților tăi toate oportunitățile de care aceștia au nevoie? Beneficiile extrasalariale sunt cel mai simplu mod prin care îți poți motiva echipa, fie că vorbim de cardurile de masă, de vacanță sau de cele cadou. Descoperă în continuare noutățile legislative pe care e bine să le știi cu privire la beneficiile oferite angajaților români.
În urma modificărilor legislative anunțate de Guvern pe 17 decembrie 2021, ne-am gândit să venim în întâmpinarea tuturor celor interesați cu un rezumat pentru noutățile legislative și fiscale din domeniul beneficiilor extra salariale, care vor fi aplicabile începând cu 1 ianuarie 2022, când vor intra în vigoare OUG nr. 130/2021 și OUG nr. 131/2021.
Iată care sunt principalele noutăți:
Emiterea voucherelor și a tichetelor exclusiv pe suport electronic
Toate voucherele şi tichetele vor fi emise exclusiv pe suport electronic începând cu următoarele date:
- 1 ianuarie 2022: voucherele de vacanță
- 1 februarie 2022: tichetele de masa, tichetele cadou, tichetele culturale, tichetele de creșă
Până la data de 31 ianuarie 2022 este permisă emiterea acestora pe suport hârtie.
Important: Biletele de valoare pe suport hârtie, emise până la data de 31 ianuarie 2022, îşi menţin valabilitatea până la expirarea datei de valabilitate.
Tichetele de masă în 2022
- A fost eliminată obligația de a comanda tichetele de masa în ultima decadă pentru luna următoare. Valoarea tichetelor de masă este transferată lunar salariaților de către unitatea emitentă, corespunzător numărului de zile lucrătoare din luna pentru care se face transferul, conform contractului încheiat de unitatea emitentă cu angajatorul
- În domeniul public este interzisă acordarea de tichete de masă/bonuri de masa.
Tichetele cadou în 2022
- Tichetele cadou pot fi oferite exclusiv propriilor angajați
Tichetele cadou sunt bilete de valoare acordate ocazional angajaților proprii, încadrate în categoria cheltuielilor sociale. Începând cu 18 decembrie 2021, este interzisă acordarea de tichete cadou altor categorii de beneficiari decât salariaților proprii.
Astfel, a fost interzisă acordarea tichetelor cadou pentru campaniile de marketing, studiul pieţei, promovarea pe pieţe existente sau noi, pentru protocol, pentru cheltuielile de reclamă şi publicitate.
- Valoarea tichetelor cadou a crescut la 300 de lei incepand cu 1 ianuarie 2022
Angajatorii pot acorda tichete cadou cu valoarea de până la 300 de lei per eveniment, în beneficiul propriilor angajați și copiilor minori ai acestora.
- Tratamentul fiscal al tichetelor cadou
Nu se percepe impozit pe venit în cazul tichetelor cadou atunci când acestea sunt oferite propriilor angajați, în măsura în care valoarea acestora pentru fiecare persoană în parte, cu fiecare ocazie din cele enumerate mai jos, nu depășește 300 lei:
- tichete cadou oferite angajaților, precum și cele oferite pentru copiii minori ai acestora, cu ocazia Paștelui, Crăciunului și a sărbătorilor similare ale altor culte religioase;
- tichete cadou oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie;
- tichete cadou oferite angajaților în beneficiul copiilor minori ai acestora cu ocazia zilei de 1 iunie.
Tichetele cadou oferite pentru cheltuieli sociale au rămas deductibile în limita a 5 % din cheltuielile cu salarii, cu obligația de a stabili în regulamentul intern/contractul colectiv de munca sumele care se acorda.
- În domeniul public este interzisă acordarea de tichete cadou
Voucherele de vacanță în 2022
- Perioadă de valabilitate prelungită
- Voucherele emise în 2019 - 2020, indiferent de suport, vor fi valabile până la data de 30 iunie 2022
- Voucherele emise in 2021 si 2022 rămân a fi valabile un an de la emitere
- Voucherele vor putea fi emise pe suport electronic cu valori predefinite: doar multiplu de 10 până la 100.
- Voucherele de vacanță pot fi acordate și bugetarilor
Instituțiile și autoritățile publice pot acorda o singură indemnizație de vacanță sau o singură primă de vacanță, după caz, sub formă de vouchere de vacanță pe card, în cuantum de 1.450 lei pentru fiecare salariat, în perioada 1 ianuarie 2022 - 31 decembrie 2026.
Voucherele de vacanță acordate de instituțiile publice pot fi utilizate ca metodă de plată doar în cadrul unităților afiliate care nu înregistrează obligații fiscale restante la bugetul general consolidat, de natura celor administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, mai vechi de 90 de zile. De asemenea, de la 1 aprilie 2022, unitățile afiliate sunt obligate să transmită facturile emise titularilor în sistemul național RO e-Factura.
Acordarea voucherelor și a tichetelor în cadrul Instituțiilor Publice
- Este permisă doar acordarea voucherelor de vacanță și tichetelor de creșă.
- Este interzisă acordarea de tichete de masă, tichete cadou și tichete culturale.
Pentru noutăți, modificări sau completări pe acest subiect, îți recomandăm să urmărești blogul nostru și paginile Pluxee Facebook și Linkedin
Sursa foto: iStock