• Angajat
  • Utilizarea cardului și a beneficiilor
  • Situații frecvente

Ce fac dacă tranzacția a fost respinsă, dar suma a fost retrasă de pe cardul Pluxee?

4 min de citit

Dacă suma este doar reținută de pe cardul tău, această poate fi deblocată în termen de maximum 20 zile calendaristice de la efectuarea tranzacției. Este considerată excepție situația în care în decursul a celor 20 zile tranzacția este decontată de comerciant. În acest caz, te rugăm să urmărești pașii de mai jos:

  1. Pasul 1

    Adresează-te comerciantului în vederea returnării sumei pe cardul Pluxee.

  2. Pasul 2

    Dacă comerciantul nu îți acordă suport pentru returnarea sumei, contactează-ne prin intermediul formularului de contact. Alternativ, ne poți suna la numărul de telefon afișat pe card.

  3. Pasul 3

    Pentru mai multe verificări și pentru inițierea unui eventual refuz la plată asigură-te că ne transmiți:

    • o copie după chitanța de la POS împreună cu codul proxy aflat pe spatele cardului Pluxee.
    • în situația în care ai mai achitat produsele și prin altă modalitate, ne este de folos și dovada că ai plătit cash sau cu card bancar.
    • codul proxy aflat pe spatele cardului Pluxee.

Te rugăm să ai în vedere că în cazul inițierii refuzului la plată termenul se poate extinde la 60 de zile calendaristice sau mai mult în cazuri excepționale de prelungire a disputei de refuz la plată.